shiretul_supererou

si timpul schimba tot...

2010-07-26T17:39:00.002+03:00

Nu stiu cati oameni citesc acest blog, dar revazand postarile de acum mii de ani, am observat cat de mult m-am schimbat. Unii ar spune ca am crescut, altii, cum ar fi parintii mei ar spune ca am innebunit, ca m-am indepartat de calea cea buna.
Eu as spune doar ca am nevoie de niste alegeri noi. Timpul ne schimba, ne face sa gandim altfel, sa iubim altfel. Si tocmai dragostea nu ar trebui sa se schimbe in timp...
Mi-e ciuda de tot ce a fost si nu va mai fi pentru ca in loc sa pastram ce e bun, regretam inca din prima clipa ca e efemer. Omul e facut sa renunte la tot si sa regrete.
Vorbind cu bunica prietenului meu, imi spunea ca oameni nu pot fi fericiti decat in garsoniera de sub pamant. Eu i-am spus ca trebuie sa fim nepasatori si atunci nu vom sti decat ce e fericirea. A se intelegem prin nepasatori atat de liberi in miscari si gandire incat sa nu ne oprim din ceea ce vrem niciodata.

dupa mult timp

2010-07-26T17:35:00.000+03:00

A trecut ceva timp de cand nu m-am mai gandit la ce simt si gandesc. Acum ascult muzica folk, Florin Chilian, Tapinarii si Vasile Seicaru. Si ma intreb cum poti prin niste versuri, aparent fara legatura intre ele sa transmiti atat de multe idei?

unde mi-a fugit inspiratia?

2009-04-24T17:21:00.003+03:00

Oare unde mi-a fugit inspiratia? Nu ati gasit-o voi cumva cand incercati sa invatati ce e iubirea? A fugit acum ceva timp, de cand l-am cunoscut pe Dragos. Cred ca nu poti avea doua lucruri deodata. Ma intreb, acum daca a plecat el, se intoarce inspiratia? Sa faca schimb....
Nu stiu de ce, dar sunt luni de cand nu am fost in stare sa mai scriu nimic. Doar teme, eseuri si articole la engleza sau filosofie. Facultatea asta care ar trebui sa sporeasca creativitatea imi ucide tot spiritul.
Nu mai conteaza... ma duc sa o caut din nou, undeva pe sub pat... poate se ascunde acolo...

(Ma tem... – memoriile unui om bolnav de moarte)

2009-02-11T15:23:00.001+02:00

Recunosc, ma tem. Ma tem de mediocritate. Cea mai mare frica a mea nu e aceea de a muri intr-un accident, de a ma musca un caine de fund, de a a trezi cu un paianjen urias pe fata sau de a sta in fata unor sobolani care ar putea sa imi roada cartea de pe os. Ma tem sa fiu un om mediocru. Ma tem sa trec prin viata ca si cand nu as fi fost nicicand aici, ca si cand viata mea si existenta pe acest pamant nu ar merita sa fie notata. Mi-e frica sa nu fiu decat un fir de praf pe care, dupa un timp, in stergi cu o carpa si il scuturi pe geam, in vant. Scapi usor de el. Sper deosebire de praf, eu nu stiu daca pot sa revin, nu stiu daca sunt atat de important incat sa mananc 10 min din viata omului in fiecare saptamana pentru a fi inlaturat.
Inchid ochii si visez : sunt om important, presedinte, pictor, muzician, artist, cersetor, ambasador, pilot, vanzator... in fiecare vis eu sunt insasi lumea. Eu sunt supereroul care ii da puterea sa zboare si sa gandeasca. Fara mine, viata nu ar mai exista. Sunt un om cu spirit mesianic, un om bolnav ce aspira sa devina profet.
Azi dimineata m-am imbolnavit subit de moarte. Nu cred ca exista leac pentru asa ceva. Dar mi-am zis : « Luci, tu esti un om mediocru. Ai sa mori si ai sa mori ca orice alt om, singur, fara cutremere, fara lacrimi, fara fericiri. «. M-am imbolnavit : fiecare parte din mine e bolnava de o teama fara remediu. Sunt un om mediocru, un om fara talent, fara scop, fara tinta. Am trait ca un robot care doar noaptea visa ca evadeaza din inchisoarea vietii. Iar acum, cand urmeaza sa mor, sa ma eliberez de pamant, ma tem. Refuz sa mor : vreau sa raman in inchisoarea asta pana ce imi joc rolul. Doar ca... nu stiu care e acela.
Madlene, toata viata nu am facut decat sa visez ca intr-o zi o sa devin indispensabil. Te-am intalnit pe tine si ai devenit indispensabila mea. Acum am ramas la fel ca inainte, la fel de mediocru. Ma tem de mediocritatea de ne inconjoara, de lumea muta si robotica. De oamenii fara sentimente care striga si urla ca ei iubesc. De fiinte fara ocupatie care merg zilnic la seviciu si completeaza hartii invizibile despre fapte care nu se intampla cu adevarat. De profesori care vorbesc. De mine care nu traiesc. Credeam ca stiu ce inseamna fericirea, viata, moartea. Dar sunt bolnav Madlene, bolnav de moarte.
In fata ta imi astern memoriile : las lumii intregii si tie in special un mare nimic. Uite ce am realizat din viata mea : nu sunt nimic. Nu pot sa cant, sa pictez, sa creez, sa mananc, sa dorm, sa gandesc, sa lucrez. Nu pot sa fac nimic din toate aceastea altfel decat ceilalti, altfel, notabil, demn. Sunt un nimic asemeni tuturor. Iar tie iti dedic acest nimic. Tu sa il porti mai departe si sa traiesti asa cum am trait si eu. Asa vom ramane un univers de mediocri, oameni morti, dar care nu se mai tem de moarte.
Stiu, nu o sa mor curand. E o boala cruda, pe care o constientizezi doar ca sa suferi. Nu te rapune prea curand. Dar iti traiesti restul zilelor deplangandu-ti viata, fara sa o mai poti schimba. Cred, Madlene, ca atat mi-a fost dat sa traiesc si ce am realizat pana acum e tot ce va ramane din mine. Sunt un nimic si de azi dimineata de cand m-a lovit boala de moarte sunt condamnat sa imi contemplu trecutul si sa invat sa inghit mediocritatea mea.
Sper doar sa imi gasesc candva ziua frumoasa in care sa mor cu adevarat. Ziua in care tu, mediocritatea absoluta din mine, sa dispara si sa ma lase sa creez. Doar asa, Madlene, as putea sa inving viata. Sper sa imi rascumpar trecutul, sa iti spun in fata : « Madlene, e o zi frumoasa ca sa mori «.

copilule, tu esti special

2009-02-04T23:28:00.003+02:00

Am intalnit o data un om minunat: e doar un copil, dar un copil care, spre deosebire de noi toti, stie sa iubeasca. E copil, caci numai ei sunt suficienti de puri ca sa mai simta asa ceva in lumea in care noi toti traim numai pentru el. El crede in iubire si se lupta pentru ea. El nu renunta nici cand noi ceilalti, inumani si reci, ii spunem ca nu mai exista speranta pentru iubire. El e o specialitate din carne si spirit absolut, spirit gol in trup de om, spirit indragostit, spirit platonic.
Copilule, tu esti special, tu esti specialitate pe care o asteptam cu totii, esti trimis sa invii iubirea din noi. Nu lasa pe nimeni sa te faca sa-ti uiti scopul: esti aici sa iubesti.
Am invatat un lucru de la tine si uite ca azi, de ziua ta, iti spun sincer: Te iubesc, Andrei!
Copil dulce, shi-retii vor fi mereu alaturi de tine si te vor iubi mereu. Zambeste, tu trebuie sa ne inveti si pe noi sa iubim!
La multi ani!!!!!!

pentru geanina: La multi 18 ani! de la shi-reti

2009-02-01T21:40:00.004+02:00

Jocul cu frânturi de om sau Sunt nebun pentru că vorbesc cu mine?

2009-01-07T23:45:00.001+02:00

“Ce îmi vine să plec acasă. Fără tine.... Stai puţin, ce fac eu acum? Ce tot fac? Vorbesc cu mine sau cu tine? Madlene, de când, ştii tu, de când.... am început să vorbesc cu tine ca şi cum ai fi aici. Am înnebunit ? Ce eşti acum pentru mine ? Eşti eu, eşti tu, eşti supraeul meu ?“
Întotdeauna a avut nevoie de cineva cu care să vorbească. Niciodată nu şi-a explicat de ce. Mai grav e că nu a ştiut mereu cu cine vorbeşte: cu el sau cu alţii? De ce persoana căreia îi adresează cele mai importante întrebări despre sine sau despre viaţa sa, despre fericire, despre iubirea pe care o poartă unei anume fete, nu se numeşte Lucian, ca el, ci Madlene? De ce tocmai ea? Toate aceste lucruri nu au pentru el o explicaţie raţională. Dar a înţeles că are mare nevoie să comunice, mereu şi mereu, chiar şi în somn, chiar şi când alţii vorbesc cu el. Comunicarea îmbracă pentru el forma nebuniei: vorbeşte cu o urmă de glas din mintea sa. Niciodată nu mi-a spus dacă glasul îi răspunde cu vocea sa sau a ei. Cred că ar fi fost foarte util.
Omul are nevoie absolută de a comunica. Singurul lucru adevărat pe care îl ştim despre el este că nu poate să nu comunice. Orice ar face, el comunică. Poate să îşi tină respiraţia, să doarmă, să iubească, să moară, el continuă să comunice. De aceea, devine important pentru el să comunice unei sau unor anume persoane de la care să primească şi un răspuns în acord cu ceea ce transmite el. Astfel, omul vorbeşte cu cel mai bun prieten al său, cu câinele, cu mama, cu omul care stă pe scaunul de lângă el în bar şi care trebuie să îl asculte depanându-şi tristeţea existenţială după doua pahare de rachiu. Mereu însă, vorbeşte cu sine. Singura persoană pe care nu o poate ignora şi de care nu se poate desprinde este chiar el.
Oare asta îl face pe om nebun? Vorbesc cu mine despre mine. Ciudat, primesc chiar şi un răspuns de la mine despre mine. Vorbesc cu o frântură umană, mă joc cu propria mea persoana sau doar comunic cu o altă formă de umanitate? Nu esti nebun dacă vorbeşti cu tine. Eşti la fel ca ceilalţi, iar asta înseamnă pentru majoritatea normalitate. Pentru unii, a fi normal înseamnă să indeplineşti o normă. Norma pe care o vei îndeplini este aceea de a vorbi cu tine minim 5 ore pe zi. Cred că majoritatea o satisfacem cu graţie chiar.
Jocul acesta cu frânturi de om înseamnă de fapt continua discuţie cu propria conştiinţă, fuga de răspunsul ei atunci când ne face să ne refulăm anumite dorinţe, evadarea din constrângerea adevărului social acceptat. Conştiinţă, te ascult, dar nu vreau să te urmez, te refuz, dar apoi îşi caut sfatul. Iar am ajuns în impas, ce trebuie să fac acum? Care este următorul pas pentru îndeplinirea destinului meu? De fapt, această voce subţire, slabă pe care o auzim punând întrebări şi oferind încercări de răspunsuri nu este doar conştiinţa, este vocea interioară. Unii o numesc chiar şi intuiţie. Personal, cred că oferirea de sinonimie perfectă acestor doi termeni nu e cea fericită alegere. Prefer să o numesc voce interioară.
Vocea interioară conţine, pe lângă conştiinţă sau se, cum l-au numit traducătorii psihanalizei lui Freud, inconştientul sau sinele. Inconştientul ni se desfăşoară în faţa ochilor pe durată somnului. Visând comunicăm cu sinele. Abia aici este adevărata comunicare cu sinele. Până acum am comunicat instanţei noastr superioare. Astfel, chiar depăşim norma de 5 ore, depinde cât dormim şi cât visăm. Si dacă o depăşim, devenim anormali? Este Luci nebun pentru că vorbeşte cu Madlene mai mult decât vorbeşte cu prietenul său Radu? Luci este un om nebun, dar nu pentru că se joacă cu frânturile sale, ci pentru că le face să treacă din starea de inconştienţă în eu-ul pe care îl atribuie personei iubite, Madlene. Astfel, nu mai vorbeşte cu sine, ci cu partea din el atinsă de ea. De aceea, vocea interioară nu e a noastră pe deplin, ci a unei frânturi marcată de un anume sentiment.
Vocea interioară este partea din noi care ne răspunde cerinţei de interlocuitor, interlocuitor care ia forma şi « asemănarea « unei anume persoane de care avem nevoie. In cazul lui Luci, forma lui Madlene. Totuşi vocea ne răspunde cu propriul nostru glas, indiferent de numele şi semnificaţia pe care i-o acordăm. Dacă incepe să îţi răspundă cu vocea «asemănării « depăşim cu siguranţă stadiul de normalitate.
Si acum, hai să ne jucăm cu ea, în fond, e frântura noastră de umanitate, e unicul şi permanentul nostru prieten. E proprietate privată şi netransmisibilă. Orice i-am spune şi orice i-am face, nu o vom pierde niciodată. Putem să ne jucăm de-a v-aţi asunselea, de-a prinselea, de-a vinovatul, chiar şi de-a mama si de-a tata. Hai să ne jucăm cu partea noastră raţională, cu partea care conţine adevăruri de care ne temem sau pe care ceilalţi, societatea vor să le despindem de noi. Ne jucăm.
Totuşi, hai să ne jucăm cu grijă. Când vorbeşte cu sine, Luci uită că mai există şi alţii care vorbesc cu el. Uneori, vocea interioară se joacă cu noi. Pentru că îi permitem şi ei un răspuns, nu? Măcar acum să nu fim egoişti. Când profesorul pune o întrebare, începe să creadă că îi este adresată numai lui, şi, pregătindu-şi răspunsul, dorind să impresioneze, pierde restul cuvintelor pe care acesta le rosteşte. Răutăcioasă vocea asta: ne face să nu mai fim atenţi la interlocutorul uman şi fizic şi să ne lăsam cuprinşi de ceea ce ea ne transmite.
Deci, suntem sau nu nebuni? Ei bine, da, suntem. Suntem cele mai nebune fiinţe de pe pământ. Suntem animalele care păstrează dorinţa, nevoia, foamea, sexualitatea, manifestarea superiorităţii şi tot ceea ce caracterizeză regnul animal, dar cărora Creatorul sau propria persoană le-a dăruit o jucărie malefică: raţiunea ca răspuns la propriile întrebări. Un mic fragment din cutia Pandorei care ne ajută să nu ne plictisim jilnic. Un glas, uman şi seducător, care să ne cenzureze reacţiile, să le refuleze şi apoi să le intoarcă asupra noastră în visuri despre oameni ce au făcut tot ceea ce noi nu am putut să facem.
Suntem nebuni de o voce care nu ne părăseşte şi ne pedepseşte sau ne iartă. Suntem nebuni de o voce de care depindem, la care nu putem renunţa fără de a ne pierdem. Suntem nebuni de tine, frântură de noi care ne dai speranţă de joc şi dorinţa de viaţă. Iar Luci e şi el nebun. Nebun, dar satisfacut de tine, Madlene a lui contopită cu el : “Da, Madlene, sunt nebun. Vorbesc cu tine şi cu mine. Şi oricât aş vrea, nu pot să plec acasă fără tine.”

primul meu discurs in engleza

2009-01-07T22:45:00.000+02:00

Hello. For those of you who don’t know my name yet, and this is really possible since here we all feel free to discuss about almost everything without knowing one’s name, my name is Madalina. As I came here this morning, taking the subway, I heard a conversation that is related to what I want to talk about. There was a woman saying that her husband is dominating her, and the friend said loud and clear: “They still believe that they are superior to us. I mean, haven’t we proved them that we have the same rights?” This made me wander: isn’t there a certain point when a woman dictates to a man what he has to do? Isn’t there something that makes us superior? I found it in the nonverbal communication between lovers, kissing, to be precise.
First, I will explain to you what nonverbal communication means and what category of communication kissing is considered to be. Secondly, I will speak about three different facial expressions that a woman can adopt before a kiss to happen and finally, I’ll point out why these things are not noticed by the members of the androgen.
Do you remember the mute-films with Charlie Chaplin or with Laurel and Hardy , the hilarious couple that made us laugh and crawl till we had stomach-aches? I bet you do. Do you remember why they were so funny? It wasn’t because of what they said, but because of what they were doing, because of their movements, gestures and facial expressions. This is nonverbal communication, this is what makes us understand the true meaning of an action, and this is what we need to understand in order to make our beloved partner happy. Or is it? Let me tell you something: in the book “Communication”, Christian Baylon and Xavier Mignot said: “The first messengers of a human being are actually nonverbal: it is about gestures, smiles, eye-contact between mother and child”. We all know what that means, do we? Basically, when we talk about nonverbal communication we refer to kinemes, gestural units covered in signification, as Louis Forsdale defined them. A kiss is a kineme in the tactile nonverbal communication. It is a ritual touch in a private zone. The private zone is a portion of the personal space, where we accept only intimate persons. Desmons Morris declared that this is the most sensitive area, because we feel really uncomfortable when a stranger invades it. And we all tried this at least once in your life time, during the rush-hour (actually, hours if we speak about Romania) in the subway, when people are squeezed to fit a million in small box. This area is propitious only for tactile and olfactory communication, so the area for kissing. And I don’t believe that I have to give examples here. I mean, this is something natural and habitual for our age, right?
The next problem I want to discuss is the different facial expressions adopted by the woman, the dominator in the process of kissing. That brings in the study that A. Kendon made with young couples kissing in the park. The conclusion was that the ritual of kissing is dominated by the woman, who transmitted unconscious signals which granted the man the access or not. He named these expressions with their French name, but since my second language in hi-school was German, you’ll have to excuse my pronunciation if it sounds a little bit like this: Der erste Gesichtsausdruck heisste…. And now comes the French word. If you wander what I have said, it’s how the first facial expression is called. This being said, we can move on to the core of my speech. He identified the position called sourire ferme, characterized by relaxed eye-brows, open eyes, and the mouth shut, with the lips tighten together, and the upper one being receded like during a smile, its name coming from here. This facial expression is the free-pass document, since the male doesn’t dare to kiss his partner until he receives it. But if the woman adopts the posture where she frowns the eye-brows and smiles with the mouth slightly open, he doesn’t have the right to kiss her. Happily for me, he didn’t name this position. And if she closes her eyes, lifts her eye-brows and open her mouth, with edges pointed down, and I believe that we all know this position and what it means, expressions known by visage revuer, he has to understand that she expects a long, passionate, romantic kiss. Let me give an illustrative example: have anyone seen the film Breakfast at Tiffany’s? If you were something like me, you would have seen it. Audrey Hepburn playing Holly Golightly, the craziest heroine who ever crept between the pages of a best-selling novel meets George Peppard as Paul Varjak, the one who will capture her heart and make her prisoner in love. They start out as good friends but end up spending a romantic day in the city, doing what they’ve never done before. At the end of the day they kiss. But still, the most important thing is not the kiss; trust me, but the nonverbal communication and how the kiss happens. During the eye-contact in the stairway, the woman passes through the 3 facial expressions: when she takes off the mask, she smiles with the eye-brows tensed and the mouth half-open, when she looks in his eyes, she relaxes the eye-brows and smile with the mouth closed and finally closes her eyes, waiting for the kiss that will mark her relationship. Isn’t this romantic?
I’m sure it is, but let’s move on to my last argument: why didn’t we know these things? First, I need to ask you something: do you remember how does a kiss come? What to you do to provoke it? Of course you don’t, because all of these things are not part of your conscious mind. This happens in the unconscious, this is sent there, and this is not wanted voluntarily. We are afraid to recognize that we, women, are capable of such a thing. We prefer men taller than us, because we like to be dominated, this is the truth. We like to take his name after getting married, we like being protected and loved and charmed, just being a part of him. That’s why we appeal to the so called stolen-kisses. You’ll find plenty of examples in Gone with the wind. Take it as an exercise. Watch the movie and try to find in every kiss the impulse that Scarlet gave to his partner. You’ll find something wonderful in the scene when Rhett decides to go to the war: a stolen kiss. There isn’t anything falser than a stolen kiss. We have this power of making a man kiss us or not. And we have to know how to use this power. I’m sorry guys, but this is true.
Let me briefly take a look over what I said: I’ve explained what nonverbal communication means, I’ve presented you the facial expresses that act on a man, you remember the French words, and then I’ve brought in discussion the unconscious mind. What I was trying to say is that nonverbal communication is a part of our life, a very important part. It can write the scenario of our future. It can trigger happiness or sadness. The only thing left to say is: don’t misjudge it! Do not take it as a thing that can happen, but make it happen just the way you want it to happen.

life is wonderful [or not, but the song is]

2008-09-17T22:28:00.003+03:00

nu e neaparat pozitia mea, dar cu siguranta melodia ma poate face sa visez ca ar putea sa exista o astfel de lume

[multumiri]

2008-05-20T08:20:00.003+03:00

multumim functionarilor publici din barlad pentru ca ne fac viata mai usoara

[ce se intampla cand mori?]

2008-05-09T21:46:00.003+03:00

nu e ciudat ca atunci cand cineva moare, viata noastra continua mai departe? ar trebui cu totii sa ne oprim din activitatile ordinare, sa murim cel putin doua secunde o data cu acea persoana, in semn de respect pentru ea, sa o salutam la plecarea din acesta lume in care toti visam si invatam cum sa murim.
"a murit bunicul tau." prima reactie este rasul: "nu mai glumi." cand el insista, nu poti sa realizezi. te gandesti ca atunci ca un spirit legat de al tau moare, trebuie sa simti o ruptura in tine. cum poate muri asa fara sa anuntze?
de fapt, de ce spunem ca a murit? ce se intampla cand mori? ii vezi trupul intins in fata ta, nemiscat, dar tu il simti la fel de aproape. e langa tine si totusi, nu mai e....
e mort pentru ca el nu te mai simte.... e gata.....

bang bang you're dead

2008-04-11T23:14:00.000+03:00

ma face sa meditez

[din Ore si stari] II

2008-04-11T15:50:00.002+03:00

-Acum ma faci sa rad si mai tare. Asa, ti-am dovedit ca eu sunt fericit, ma bucur de lucrurile minore ale vietii, zambesc si imi umplu sufletul de compania ta.

- Tu insa ignori un lucru: si eu am ras alaturi de tine, dar eu nu sunt fericit. Vezi ce se intampla cand te lasi convins de prejudecati ca asta e adevarul ? De ce te-ai oprit acum din ras ? De ce ai vrut sa stii ce am eu sa iti spun ? pentru ca te temi, te temi prea mult sa te lasi cuprins de fericire..... iti e frica de ceea ce ar putea urma. Oamenii devin adevarati, hmmm... nu e prea potrivit termenul acum, dar fie... devin adevarati abia atunci cand primesc fericirea deplina. Si tu nu ai facut asta acum.

- dar atunci ce a fost ce am simtit eu ?

- Tu ar trebui sa iti cauti raspunsul. Stiu doar ca eu, desi am ras ca si tine, nu am fost fericit. Am lasat o senzatie de ameteala sa ma patrunda. Fericirea e lucrul de care te temi.

- De ce sa ma tem de ea ?

- In primul rand, te temi pentru ca niciodata nu ti s-a permis sa fii fericit asa cum ai vrut. Te-ai nascut fericit, desi prima data ai plans. Copil, desi iti era foame si plangeai, erai pe deplin fericit caci nu cunosteai viata asa cum ti-au prezentat-o ceilalti. Mai apoi te jucai cu aprul mamei tale, sugeai, dormeai. Pentru tine asta era viata.

- Bine bine, treci la subiect.

- Cand ai ajuns cam pe la varsta cand parintii te lasa singur afara, in fata blocului, fericirea a icnetat sa iti vina pe deplin. Oamenii iti spuneau ca viata e grea, ca tu esti doar un copil si nu intelegi nimic. Iti vezi parintii chinuti de problema banilor, iar daca ar fi avut destui, ii vezi avari ori preocupati de aparente. Sa uitam de parinti acum. Cei din jur nu ne dau sansa de a fi fericiti, caci s-au obisnuit atat de mult in nefericirea lor incat le este teama sa iasa din aceasta stare, le e teama sa incerca ceva nou. Nu stiu cum vor reactiona, ce vor face. Si adevarul e ca au si motive : fericirea te transforma in om, devii incontrolabil, nu mai poti stapani nici macar un singur organ. Atunci detii totul in mod absolut. Si incepi sa te temi, e prea puternica starea asta pentru tine. Asta in cazul in care ai curaj sa icnerci fericirea, desi toti ti-au spus ca nu exista, desi toti ti-au interzis sa o incerci sau te-au mintit spunandu-ti ca doare.

- Deci, sa inteleg. Pentru tine fericirea absoluta exista ?

- Nu numai ca exista, dar e accesibila tuturor. Chestia e sa vrei. Doar ca oricat de infinita e vointa noastra, e tintuita la pat de prejudecati, de minciuni si obsesii. In al doilea rand, ceilalti te vor si pe tine nefericitii. Te vor asemenea lor. Caci un alt lucru de care se tem e diferenta, capacitatea ta de a fi mai bun, de a fi deasupra. Te vor nefericit, in starea de nefericire pe care ei ti-au indus-o automat. Asa esti cel mai usor de controlat, asemeni lor devii previzibil, programabil chiar. Oamenii se inscriu in limite ale spontaneitatii de care ei au invatat sa se foloseasca pentru a te controla.

pur si simplu sa ne gandim.....

2008-04-11T15:14:00.001+03:00

o melodie care pur si simplu m-a impresionat :X

sunt mandru sa fiu godrenist

2008-03-31T20:49:00.002+03:00

Sa ne implicam in cresterea prestigiului liceului, sa ne cream uniforma, sa ne individualizam: liceu de renume, unul din cele 4 colegii nationale in vreme de rascruce, cu o istorie a evolutiei, pentru care ne mandrim lovindu-ne cu pumnul in piept si spune ca am invat in acea minunatie.
Colegiu atat de important incat nu i se poate lucra la exterior: cum sa distrugem arhitectura acestei capodopere artizanale? Cum Dumnezeu sa punem geam de termopan cand atata istorie ne canta zilnic prin crapaturi si var gri, monoton. Pana si unoforma i-a capatat culoare, facandu-ne sa devenim parte a decorului.
Si dupa ce am terminat liceul, ajungem intr-o oras, fara sa il caracterizam, mergem la universitate, studiem, in timp ajungem importanti. Ne intoarcem in liceu si spunem:"Sunt mandru sa fiu codrenist". Dar de ce? De ce atatea concursuri in care luptam pentru numele colegiului, de ce atata ura la olimpiade si examene in care ne aruncam ca hienele sa sfasiem "concurenta"?
Colegiul National Gheorghe Rosga Godreanu, asta vad ceilalti din nou, si eu pot sa afirma, fara mi se raneasca orgoliul: "Sunt mandra sa fiu godrenista". Da, sunt madra, pentru ca nu am facut nimic sa ajut la imbunatatirea imaginii.
Imaginea perfecta pe care ne-am facut-o despre noi si despre tot ceea ce ne implica ne-a orbit, obligandu-ne sa purtam ochelarii de cal. Ne vedem doar orgoliul, ne supraestimam. Suntem pur si simplu atropocentristi. De ce nu reusim sa analizam realitatea asa cum trebuie? Ne simtim extrem de deranjati cand altii de pocesc numele si nu intelegem cum pot sa greseasca atat de mult? Nu inteleg ca noi suntem Codreanu, liceu de prestigiu, cu renume, cu olimpici? Ei si? olimpicii sunt olimpici datorita lor, uneori datorita profesorilor, dar ce legatura are Codreanu?
Sa incetam din a face din tantar armasar, din a ne crede mult prea importanti si din a da vina pe ceilalti pentru greselile noastre. Da, sunt mandra sa fiu godrenista, pentru ca asta ma face sa inteleg ca nu suntem chiar atat de unici, de perfecti si de geniali incat sa ramanem in istoria liceelor. Suntem doar oameni si trebuie sa invatam sa traim asa

si tu te-ai indragostit?

2008-03-05T18:46:00.002+02:00

[acesta e un mesaj pe care vreau de foarte mult timp sa il postez]

-Aa.. am inteles. si tu te-ai indragostit...
-Cum ti-ai dat seama?
-Eh, te tradeaza fata. asta conteaza mai putin. hai sa vad cum pot sa te ajut....

Cum mi-am dat de fapt seama? asta e simplu. de fiecare data cand o persoana se indragosteste se apropie de mine, imi devine foarte bun prieten, ma cauta cat poate de des sa ma salute, sa ma stranga in brate. vine s aimi povesteasca ultimele ciudatenii intamplate.. mai ca ai zice ca s-a indragostit de mine. partea proasta e ca uneori si persoanele de acelasi sex pateesc acelasi lucru.
nu inteleg: de ce devine lumea atat de atasata de mine cand se indragosteste? de ce toti considera ca eu sunt persoana care sa ii imbarbateze, sa ii asculte mereu si sa ii ajute? de ce toti se poarta dragutz cu mine numai cand iubesc pe altcineva? cand va veni si la mine un baiat pentru ca s-a indragostit de mine si nu de alta persoana?

cam acelasi lucru se intampla si cand se despart... vin la mine pentru consolare sau ca sa isi faca fostele prietene geloase.... hm.. m-am cam saturat de asta. adica, e un sentiment foarte dragutz sa te simti iubita, prietena, dar.... e doar un sentiment fals, la fel de fals ca sclipirea orbitoare a plumbului zgariat...

am nevoie de soare....

Ce insemna pentru tine visul?

2008-02-25T13:51:00.004+02:00

Dupa parerea mea, un film extraordinar, care te face sa meditez asupra viselor: ce inseamna el, cat de mult conteaza sa iti urmezi visul, care sunt lucrurile ce te fac sa te simti intreg.

[sunt un varcolac si ma transform]

2008-02-19T14:19:00.002+02:00

nuuuu.... tu cu luna ta stupida... mama ma-tii.... de ce a trebuit sa vii tocmai acum cu chestia aia nenorocita si alba... arrrrrrr......
stii prea bine ca eu iubesc soarele si doar el ma poate vindeca... luna noua.... ma transform... devin varcolac si nu mai pot fi facut responsabil pentur faptele mele.
numai din vina ta mi-am pierdut libertatea, sunt constrans sa ma conformez chemarii unui cerc gol de iubire rece.... tu.... de ce mi-ai facut asta?
nu ma mai iubesti? de ce m-ai lasat in prada lunii? de ce vrei tu sa musc si sa urlu, sa-mi creasca urechi si par pe fatza, o burta enorma si picioare in plus... caci stii tu, eu sunt un alt fel de varcolac.
pe mine nu ma afecteaza luna plina, ci luna aceasta noua, neagra, rece. eu nu ma transform in lup ce musca si contamineaza la randul sau pe altii, eu devin o creatura extrem de periculoasa: picioare in plus pentru a-mi da viteza, par pe fata pentru ca oamenii sa se simta dezgustati de mine, urechi lungi si ochi dulci. oamenii nu se tem de mine si se lasa muscati cu placere fara a sti ca fiecare muscatura data de mine ma slabeste, ma face sa imi pierd fiecare strop din soarele pe care mi l-ai picurat candva pe buze.
tuuuu..... luna rece ce esti! te bucuri de suferintza mea si nu inteleg de ce ai dat cu piciorul iubirii mele, de ce mi-ai ascuns soarele si m-ai lasat sa sufar, sa urlu in mine simtind cu ma transform....
nu mai sunt eu si ma doare.... e ca si cum intr-un trup prea mic sunt inghesuite obiecte prea grele, prea reci, preaaaaa maaari.
te urasc si cand voi deveni varcolac te voi musca cu toata puterea mea, cu ultimul strop, pentru a-ti aminti de tot soarele, de toata lumina, de toata iubirea. cred ca doar asa voi putea sa inving blestematia aia de luna.
porcarie ce ma va schimba definitiv pe 21.....

de ce soare?

2008-01-30T18:00:00.000+02:00

Am primit azi o intrebare la care nu cred ca ma mai gandisem pana acum: ce ti-a venit tie sa zici ca te-ai indragostit de soare? de unde pana unde te joci tu cu el de-a v-ati ascunselea?

recunosc ca nu a fost vorba de nu stiu ce mare filosofie, ca soarele reprezinta ultima treapa a cunoasterii si ca el este ultimul punct de atins. aceste lucruri au venit apoi, le-am aflat in momentul in care am simtit cu adevar ca il iubesc.

ziua in care am simtit soarele a fost acum doi ani, cred ca eram in clasa a 10-a, intr-o zi de toamna, cand dupa mult timp a iesit din nou din nori.... mergeam la luiza, prin parc, si soarele a suferit fenomenul de difractie: l-am vazut printre frunzele caramizii, pe fetele copiilor din leagane, printre pietre si, din pacate, prin cosuri de gunoi si wc-uri ecologice. am inceput sa zambesc, eram prima data fericita.
i-am scos limba si mi-a raspuns, am inceput sa ne jucam (trebuie sa va zic ca soarele, mai mult ca oricare din noi are mare nevoie de un tovaras, caci e mereu singur si ne vedem mereu pe noi fericiti).
am zabovit mult pe drum, ascuncandu-ma dupa copaci de soare si iesind pentru a-i scoate limba. la sfarsit l-am sarutat.
cand am ajuns la luiza i-am spus ca m-am jucat de-a v-ati ascunselea cu soarele.....

cam asta e toata povestea ;))

2008-01-11T22:38:00.000+02:00

Capitolul I ( Despartiri )

“Poarta mereu masca asta de om sigur pe sine si de neatins. I-am deschis poarta si nu a vrut sa intre. Si la urma urmei pentru ce sa intre?”

-Madlene, stiu ce gandesti acum si imi pare rau ca tu crezi asta despre mine. Iarta-ma ca sunt asa, dar te rog nu imi cere sa fiu altfel. Pentru ce vrei tu sa fiu asemeni lor, pentru ce vrei tu sa auzi acelasi vorbe seci si lipsite de valoare din gura mea? Madlene, fii ca mine, Madlene, accepta-ma asa cum sunt!

-Nu pot, nu pot, Luci, sa fac ce inima accepta si ratiunea respinge. Nu pot sa te inteleg, crede-ma. Tu esti altfel, tu nu ai nevoie de mine.Tu crezi ca ma cunosti, poate ai dreptate....Dar eu, Luci? Eu ce sa fac? Eu nu…nu….

Lucian, tu crezi ca exista cineva acolo sus, deasupra noastra?

-Bineinteles, scriitoarea acestei carti……

-De ce crezi ca e o scriitoare?

-Of, Madlene! Pentru mine nu conteaza daca e o scriitoare sau un scriitor. Dar am ales demult sa fie EA caci asa am vrut. Am ales o ea, caci pe EA o iubesc, caci la EA vreau sa ajung, caci EA este tinta mea. EA ma iubeste, EA te iubeste si ne iubeste. EA nu este o scriitoare rece si obiectiva, ce ne ghideaza ca niste marionete, ca niste papusi de carpe.

EA traieste odata cu noi, simte fiecare fior ce trece prin noi, este simultan eu si tu, o parte eu, o parte tu, iubeste si sufera ca noi si tinde sa uneasca cele doua parti rupte cu sete de mana nemiloasa a lui din ea. Madlene, ea, ca si noi, este doua ce vrea sa fie una, dar nu poate.

-Luci, stii….eu….eu nu pot…. nu vreau….. eu plec, dar poarta asta va ramane mereu deschisa pentru tine. Tu vei pleca, stiu asta, si nicicand nu vei trece la mine. Poarta e deschisa, dar eu iti zic adio, caci….e ultima data cand te vad. Adio, ratiune rece ! Adio !

Madlene?! Unde a disparut chipul meu de inger? Nu mai zambi! Nu te vad, dar zambetul tau imi da sperante vane, zambetul tau imi intuneca ratiunea…..

Madlene…. Nu ma mai poti auzi….aerul a incremenit…e negru….e rece…sunetul se stinge inainte de a se naste…… e abur, un abur negru ma impresoara, ma inveleste, ma sperie….. Madlene…fara tine….unde e culoarea?...unde sunt formele….pana si amintirea lor s-a sters din mine odata ce te-am pierdut

Am gresit….te-am lasat sa fugi…. Ce am rams eu acum? Un nimic caruia i s-a furat nimicul ce-l avea….un fir de praf ce fuge si trece prin fiecare om, prin fiecare gand…. Atat mi-a ramas acum…. Sa ascult, sa aflu, sa intreb….

Geniile isi mentin prezenta nu prin altii, prin urmasi, progenituri, care nu vor fi decat niste imitatii ieftine, ci prin ei insisi……… ……………………………………………………………………………………………

o lume nebuna, ofticata....

2007-12-18T14:22:00.001+02:00

urasc sa vad cum unii se chinui din rasputeri sa ma faca sa ma simt prost, sa ma oftic, sa ma supar.. care e rostul acestor lucruri?
depun prea mult efort in a face planuri, in a se face observati, aduna fortze, pierd nopti gandidu-se cum m-ar putea rani mai tare.... de fapt, aceste lucruri nu au cum sa ma atinga, nu ma fac decat sa rad de nebuneala lor, oameni care au uitat ca viatza nu are drept scop razbunarea, ca fericirea ta nu sta in a-i vedea pe altii mai nefericiti.
e amuzant la inceput sa ii vad cum ajung sa se oftice ei pentru ca planul lor nu da roade si asta ii face sa isi doreasca si mai mult sa ma raneasca....
si apoi, din amuzament ajung in meditatie, de fapt in nostalgie... ma doare sa vad oameni irosindu-si viatza gandindu-se la mine, dorind sa ma vada plangand...
daca asta vreti, o fac acum, dar vedeti apoi de vietile voastre nesuferite...

lasa-ti-am sa traiesc asa cum vreau si nu va mai chinuiti aiurea sa ma ranitzi... cel mai simplu mod de a o face sta chiar in fatza voastra si e prea simplu sa il bagati in seama....

de la un copil ce vrea sa va schimbe lumea...

ce se intampla de fapt cand iubesti?

2007-12-18T14:14:00.000+02:00

nu, acest post nu vine ca sa explice cumva ce inseamna iubirea, ce simti cand iubesti sau alte chestii (nu sunt in masura sa raspund la intrebari), ci vrea sa ridice o noua intrebare.

cum ajungi sa iubesti? ca se intampla de fapt in tine de te face sa crezi ca ceea ce simti este cu adevarat iubire?

cand ajung doua persoane sa realizeze ca ceea ce simt si se petrece intre ei e dragoste? sau de ce cred ei asta?

mereu. peste noapte apar cupluri, fericite de realizarea lor: "noi suntem impruena si ne iubim!" da iubiti-va fratzilor, numai sa imi raspundeti la intrebare: "ce va faceti sa credeti ca iubiti?"

cum ajung de fapt doi oameni sa fie impreuna? cu un sarut, cu un teiubesc, cu un vreisafiicumine, o imbratzisare? ce le trebuie sa fie impreuna?

semnat,
un copil care vrea sa afle cum se schimba lumea

incercad sa aduc din nou o raza de soare pentru cei ce au nevoie de ea.... zambesc

2007-12-06T16:07:00.001+02:00

atunci cand, dezamagit, crezi ca nimic nu mai are rost... frate... da-o-n colo de tristete.... cui ii pasa de ea?
avem nevoie de tine intreg, vesel din nou pe picioare! nu pot sa iti iau toate motivele pentru care esti trist si sa le car eu, dar pot sa iti zic: "esti fraier ca rememorezi scene care iti fac rau, esti fraier ca pui accent pe tot ce te doare.... incearca sa vezi in soare perfectiunea si nu petele ce le poate ascunde...."
"a, da... si nu uita ca orice ar fi, noi te iubim"
(ce ti-e si cu dragostea asta ;)) )

haai, zambeste!

copiii retardati se plictisesc repede :))

2007-11-20T21:33:00.000+02:00

se pare ca la mine buna dispozitie vine o data cu nebunia....
mi-a tunat azi sa imi schimb culoarea parului. si cum, desigur, eu nu pot sa fiu copil normal, ca nah... fitze ( :))))) ) mi-am facut suvitza verde....
de ce copiii retardati nu au stare?...

se schimba totul atat de repede, e ca si cand ai pierde granulele de timp daca in fiecare secunda nu te-ai gandi sa mai faci ceva.
e bizar cum se imbina in unele momente pura nebunie, manifesteare printr-o stare de copil in continua miscare si stare de deznadejde, cand iti vine sa ii sinucizi pe altii...

sa lasam suvitzele verzi.. poate sa imi explice si mie cineva de ce in ultima vreme stare dragosteai a ajuns ceva de genu: eu te iubesc, de ce nu vrei sa am crezi??? o sa am sinucid pentru tine....
iubirea asta, falsa.....

va urma

[din ore si stari] I

2007-11-18T13:54:00.001+02:00

Obisnuiam sa cred ca sunt eroul acestei lume, ca numai eu o pot salva, numai eu ii dau forta de a respira zi de zi, de a-si misca aripile moarte.... credeam ca nimeni nu poate misca daca eu nu invart rotita din spatele fiecarui mic robotel de plumb caruia ii spuneam simplu « prieten«.

Ce stupiditate, nu ? acum ma gandesc...la ce bun un erou daca nimeni nu are nevoie de el ? de ce ma numesc asa...ce fac pentru ei ? o da, stiu....le dau totul de-a gata...le pun in tava si ma las servit cu tot cu garnitura pregatita de mine.

Acum incep sa cred ca sunt ultimul om de pe pamant. Ultimul luat in consideratie cand vine vorba de a face ceva maret sau pur si simplu de a i se cere minunata si importanta parere, ultimul la iubit sau urat...nici macar asta nu pot sa castig din partea roboteilor : ura....nu simt nimic pentru mine...trec usor pe langa locul delimitat de gandurile mele, se uita cu scarba si imi zic : o sa iti rezolvam si tie problema, fii fara grija, costumatia ta va fi gata acusi....desi...nu s-a mai lucrat la ea. Dar la ce bun sa te grabesti tu, pentru ca oricum nu vei fi chemat pe scena. Lumea nu are ce sa vada din tine. Esti scarbos, odios....si pe deasupra idiot.

Desigur, nu imi vorbesc asa de direct pentru ca nu le merit adevarul plin de ura..... eu merit doar sa fiu ignorat.

Si acum sa ma mir de ce ma apuca furia si ma incearca sentimente nemaitraite.... turbezi, tipi, lovesti...si apoi plangi...totul sfarseste in plans : ura, iubirea, viata.

Furia e o boala fara leac....cat poti sa plangi ? o zi, doua...o saptamana, o viata....si tot simti cum cineva fuge dupa tine sa te prinda. Niciodata nu te va intrece, desi poate. Mereu te pandeste, iti surade prostesc si te prinde in primul moment in care respiratia te lasa....si atunci simti ca totul se intuneca, nu mai poti sa te tii pe picioare....

Nu lesini, caci nu iti permiti sa ramai inconstient intr-o lume careia nu ii apsa de tine. Esti singur si lupti chiar si impotriva ta, lupti impotriva bolii ce intra in tine, te chinui sa te ridici, sa repingi negrul ce il vezi peste tot. Asta e furia.....

Cand a gasit acel moment de slabiciune, de semiconstienta, iti intra in vene. Si apoi iti da putere, te face sa crezi ca daca urasti si lovesti in cei te ranesc cu acele cuvinte o sa te simti mai bine. O sa fii puternic, o sa fii ascultat.

Ce placut e cand esti furios ! nu mai plangi, nu razi....dar simti ca ai atat putere in tine...nu poti crede cum ti-ai ridicat capul din pamant, tinandu-te de burta si acum privesti spre lume cu ochi rosii...plansi de durerea fizica a lipsei respiratiei si de furie.

Te doare cand te prinde......puternic, in piept. Nu stiu de ce intra prin caile de respiratie. De ce tocmai atunci cand tragi mai mult aer in piept ca sa poti castiga un avans ea intra in tine. Cum te durea inainte....era fierbinte....un rug de fier te ardea pe fata, pe gat, pe piept, iti frigea mintea...nu stiai decat : fugi caci altfel vei muri.

Si ce placut e atunci cand intra in tine. E ca o gura placuta de aer. Ca si cum toata viata nu ai simtit decat feierbinte in tine, durere si dorinta de viata. Si apoi, brusc, ca o palma peste afta vine aer, rece ca gheata....si intra in tine...stinge focul....si aprinde flacara urii. Te ridici, respiri. Simti ca traiesti, mult mnai puternic decat atunci cand fugeai.

Si totusi, de ce inca te doare ? de ce simti ca ai fost tradat ? ah, da.... pentru ca, desi esti furios, nu poti uita cum te-au lovit. Mai mult, le simti palma peste fata si mai grea. Dar acum ai arma impotriva lor.

Ce dureros e sa zici : toti in afara de mine.

Si....de ce mai fugi de ea daca te ajuta atat de mult ? de ce ne impotrivim atat de mult acestui sentiment ? de ce daca furia ne da putere, viteza si viata....de ce sa mai fugim de ea ?

Sa traim in furie, in ura, sa ne omoram intre noi....... sa fim puternici, fiecare cu felul lui de a uri..... ce groaznic e. Toti in afara de mine....

sta-v-ar dragostea in gat

2007-11-18T13:25:00.000+02:00

fraze frecvent folosite, in diferite circumstante: "esti un fraier!", "lasa-ma in pace" si "sta-v-ar dragostea in gat".
ce spun toate astea despre mine? oh my god, ce ratata e fiinta asta :)))
da... de ce "sta-v-ar dragostea in gat". In ultima vreme oamenii obisnuiesc sa spuna atat de des te iubesc, e la moda sa ai statusuri siropoase si sa spui ca esti indragostit. Ai o prietena si ca sa afle toata lumea devii misterios, dispari ushor cu ea de mana, te ascunzi... pentru ce te lauzi?
O ai, e ta, zici ca o iubesti?... atunci vezi-ti de treaba.
si mai comun decat toate astea... schimburile de iubite sau iubiti intre prieteni. noi suntem buni prieteni, dar gagica ta te-a parasit pt mn... omg...
si asta dragii mei este iubirea adolescentina, asta e ceea ce trebuie sa va stea in gat ca sa invatati ca nu orice sentiment ce apare in preajma unei pers de sex opus se cheama simplu si frumos "iubire"

si pana data viitoare, iubiti-va la fel de mult....

2007-08-28T15:09:00.001+03:00

Shhhht! Keep quit or u'll just miss the song of life....