[din ore si stari] I

Obisnuiam sa cred ca sunt eroul acestei lume, ca numai eu o pot salva, numai eu ii dau forta de a respira zi de zi, de a-si misca aripile moarte.... credeam ca nimeni nu poate misca daca eu nu invart rotita din spatele fiecarui mic robotel de plumb caruia ii spuneam simplu « prieten«.

Ce stupiditate, nu ? acum ma gandesc...la ce bun un erou daca nimeni nu are nevoie de el ? de ce ma numesc asa...ce fac pentru ei ? o da, stiu....le dau totul de-a gata...le pun in tava si ma las servit cu tot cu garnitura pregatita de mine.

Acum incep sa cred ca sunt ultimul om de pe pamant. Ultimul luat in consideratie cand vine vorba de a face ceva maret sau pur si simplu de a i se cere minunata si importanta parere, ultimul la iubit sau urat...nici macar asta nu pot sa castig din partea roboteilor : ura....nu simt nimic pentru mine...trec usor pe langa locul delimitat de gandurile mele, se uita cu scarba si imi zic : o sa iti rezolvam si tie problema, fii fara grija, costumatia ta va fi gata acusi....desi...nu s-a mai lucrat la ea. Dar la ce bun sa te grabesti tu, pentru ca oricum nu vei fi chemat pe scena. Lumea nu are ce sa vada din tine. Esti scarbos, odios....si pe deasupra idiot.

Desigur, nu imi vorbesc asa de direct pentru ca nu le merit adevarul plin de ura..... eu merit doar sa fiu ignorat.

Si acum sa ma mir de ce ma apuca furia si ma incearca sentimente nemaitraite.... turbezi, tipi, lovesti...si apoi plangi...totul sfarseste in plans : ura, iubirea, viata.

Furia e o boala fara leac....cat poti sa plangi ? o zi, doua...o saptamana, o viata....si tot simti cum cineva fuge dupa tine sa te prinda. Niciodata nu te va intrece, desi poate. Mereu te pandeste, iti surade prostesc si te prinde in primul moment in care respiratia te lasa....si atunci simti ca totul se intuneca, nu mai poti sa te tii pe picioare....

Nu lesini, caci nu iti permiti sa ramai inconstient intr-o lume careia nu ii apsa de tine. Esti singur si lupti chiar si impotriva ta, lupti impotriva bolii ce intra in tine, te chinui sa te ridici, sa repingi negrul ce il vezi peste tot. Asta e furia.....

Cand a gasit acel moment de slabiciune, de semiconstienta, iti intra in vene. Si apoi iti da putere, te face sa crezi ca daca urasti si lovesti in cei te ranesc cu acele cuvinte o sa te simti mai bine. O sa fii puternic, o sa fii ascultat.

Ce placut e cand esti furios ! nu mai plangi, nu razi....dar simti ca ai atat putere in tine...nu poti crede cum ti-ai ridicat capul din pamant, tinandu-te de burta si acum privesti spre lume cu ochi rosii...plansi de durerea fizica a lipsei respiratiei si de furie.

Te doare cand te prinde......puternic, in piept. Nu stiu de ce intra prin caile de respiratie. De ce tocmai atunci cand tragi mai mult aer in piept ca sa poti castiga un avans ea intra in tine. Cum te durea inainte....era fierbinte....un rug de fier te ardea pe fata, pe gat, pe piept, iti frigea mintea...nu stiai decat : fugi caci altfel vei muri.

Si ce placut e atunci cand intra in tine. E ca o gura placuta de aer. Ca si cum toata viata nu ai simtit decat feierbinte in tine, durere si dorinta de viata. Si apoi, brusc, ca o palma peste afta vine aer, rece ca gheata....si intra in tine...stinge focul....si aprinde flacara urii. Te ridici, respiri. Simti ca traiesti, mult mnai puternic decat atunci cand fugeai.

Si totusi, de ce inca te doare ? de ce simti ca ai fost tradat ? ah, da.... pentru ca, desi esti furios, nu poti uita cum te-au lovit. Mai mult, le simti palma peste fata si mai grea. Dar acum ai arma impotriva lor.

Ce dureros e sa zici : toti in afara de mine.

Si....de ce mai fugi de ea daca te ajuta atat de mult ? de ce ne impotrivim atat de mult acestui sentiment ? de ce daca furia ne da putere, viteza si viata....de ce sa mai fugim de ea ?

Sa traim in furie, in ura, sa ne omoram intre noi....... sa fim puternici, fiecare cu felul lui de a uri..... ce groaznic e. Toti in afara de mine....