Capitolul I ( Despartiri )

“Poarta mereu masca asta de om sigur pe sine si de neatins. I-am deschis poarta si nu a vrut sa intre. Si la urma urmei pentru ce sa intre?”

-Madlene, stiu ce gandesti acum si imi pare rau ca tu crezi asta despre mine. Iarta-ma ca sunt asa, dar te rog nu imi cere sa fiu altfel. Pentru ce vrei tu sa fiu asemeni lor, pentru ce vrei tu sa auzi acelasi vorbe seci si lipsite de valoare din gura mea? Madlene, fii ca mine, Madlene, accepta-ma asa cum sunt!

-Nu pot, nu pot, Luci, sa fac ce inima accepta si ratiunea respinge. Nu pot sa te inteleg, crede-ma. Tu esti altfel, tu nu ai nevoie de mine.Tu crezi ca ma cunosti, poate ai dreptate....Dar eu, Luci? Eu ce sa fac? Eu nu…nu….

Lucian, tu crezi ca exista cineva acolo sus, deasupra noastra?

-Bineinteles, scriitoarea acestei carti……

-De ce crezi ca e o scriitoare?

-Of, Madlene! Pentru mine nu conteaza daca e o scriitoare sau un scriitor. Dar am ales demult sa fie EA caci asa am vrut. Am ales o ea, caci pe EA o iubesc, caci la EA vreau sa ajung, caci EA este tinta mea. EA ma iubeste, EA te iubeste si ne iubeste. EA nu este o scriitoare rece si obiectiva, ce ne ghideaza ca niste marionete, ca niste papusi de carpe.

EA traieste odata cu noi, simte fiecare fior ce trece prin noi, este simultan eu si tu, o parte eu, o parte tu, iubeste si sufera ca noi si tinde sa uneasca cele doua parti rupte cu sete de mana nemiloasa a lui din ea. Madlene, ea, ca si noi, este doua ce vrea sa fie una, dar nu poate.

-Luci, stii….eu….eu nu pot…. nu vreau….. eu plec, dar poarta asta va ramane mereu deschisa pentru tine. Tu vei pleca, stiu asta, si nicicand nu vei trece la mine. Poarta e deschisa, dar eu iti zic adio, caci….e ultima data cand te vad. Adio, ratiune rece ! Adio !

Madlene?! Unde a disparut chipul meu de inger? Nu mai zambi! Nu te vad, dar zambetul tau imi da sperante vane, zambetul tau imi intuneca ratiunea…..

Madlene…. Nu ma mai poti auzi….aerul a incremenit…e negru….e rece…sunetul se stinge inainte de a se naste…… e abur, un abur negru ma impresoara, ma inveleste, ma sperie….. Madlene…fara tine….unde e culoarea?...unde sunt formele….pana si amintirea lor s-a sters din mine odata ce te-am pierdut

Am gresit….te-am lasat sa fugi…. Ce am rams eu acum? Un nimic caruia i s-a furat nimicul ce-l avea….un fir de praf ce fuge si trece prin fiecare om, prin fiecare gand…. Atat mi-a ramas acum…. Sa ascult, sa aflu, sa intreb….

Geniile isi mentin prezenta nu prin altii, prin urmasi, progenituri, care nu vor fi decat niste imitatii ieftine, ci prin ei insisi……… ……………………………………………………………………………………………