[din Ore si stari] II

-Acum ma faci sa rad si mai tare. Asa, ti-am dovedit ca eu sunt fericit, ma bucur de lucrurile minore ale vietii, zambesc si imi umplu sufletul de compania ta.

- Tu insa ignori un lucru: si eu am ras alaturi de tine, dar eu nu sunt fericit. Vezi ce se intampla cand te lasi convins de prejudecati ca asta e adevarul ? De ce te-ai oprit acum din ras ? De ce ai vrut sa stii ce am eu sa iti spun ? pentru ca te temi, te temi prea mult sa te lasi cuprins de fericire..... iti e frica de ceea ce ar putea urma. Oamenii devin adevarati, hmmm... nu e prea potrivit termenul acum, dar fie... devin adevarati abia atunci cand primesc fericirea deplina. Si tu nu ai facut asta acum.

- dar atunci ce a fost ce am simtit eu ?

- Tu ar trebui sa iti cauti raspunsul. Stiu doar ca eu, desi am ras ca si tine, nu am fost fericit. Am lasat o senzatie de ameteala sa ma patrunda. Fericirea e lucrul de care te temi.

- De ce sa ma tem de ea ?

- In primul rand, te temi pentru ca niciodata nu ti s-a permis sa fii fericit asa cum ai vrut. Te-ai nascut fericit, desi prima data ai plans. Copil, desi iti era foame si plangeai, erai pe deplin fericit caci nu cunosteai viata asa cum ti-au prezentat-o ceilalti. Mai apoi te jucai cu aprul mamei tale, sugeai, dormeai. Pentru tine asta era viata.

- Bine bine, treci la subiect.

- Cand ai ajuns cam pe la varsta cand parintii te lasa singur afara, in fata blocului, fericirea a icnetat sa iti vina pe deplin. Oamenii iti spuneau ca viata e grea, ca tu esti doar un copil si nu intelegi nimic. Iti vezi parintii chinuti de problema banilor, iar daca ar fi avut destui, ii vezi avari ori preocupati de aparente. Sa uitam de parinti acum. Cei din jur nu ne dau sansa de a fi fericiti, caci s-au obisnuit atat de mult in nefericirea lor incat le este teama sa iasa din aceasta stare, le e teama sa incerca ceva nou. Nu stiu cum vor reactiona, ce vor face. Si adevarul e ca au si motive : fericirea te transforma in om, devii incontrolabil, nu mai poti stapani nici macar un singur organ. Atunci detii totul in mod absolut. Si incepi sa te temi, e prea puternica starea asta pentru tine. Asta in cazul in care ai curaj sa icnerci fericirea, desi toti ti-au spus ca nu exista, desi toti ti-au interzis sa o incerci sau te-au mintit spunandu-ti ca doare.

- Deci, sa inteleg. Pentru tine fericirea absoluta exista ?

- Nu numai ca exista, dar e accesibila tuturor. Chestia e sa vrei. Doar ca oricat de infinita e vointa noastra, e tintuita la pat de prejudecati, de minciuni si obsesii. In al doilea rand, ceilalti te vor si pe tine nefericitii. Te vor asemenea lor. Caci un alt lucru de care se tem e diferenta, capacitatea ta de a fi mai bun, de a fi deasupra. Te vor nefericit, in starea de nefericire pe care ei ti-au indus-o automat. Asa esti cel mai usor de controlat, asemeni lor devii previzibil, programabil chiar. Oamenii se inscriu in limite ale spontaneitatii de care ei au invatat sa se foloseasca pentru a te controla.