life is wonderful [or not, but the song is]

nu e neaparat pozitia mea, dar cu siguranta melodia ma poate face sa visez ca ar putea sa exista o astfel de lume

[multumiri]

multumim functionarilor publici din barlad pentru ca ne fac viata mai usoara

[ce se intampla cand mori?]

nu e ciudat ca atunci cand cineva moare, viata noastra continua mai departe? ar trebui cu totii sa ne oprim din activitatile ordinare, sa murim cel putin doua secunde o data cu acea persoana, in semn de respect pentru ea, sa o salutam la plecarea din acesta lume in care toti visam si invatam cum sa murim.
"a murit bunicul tau." prima reactie este rasul: "nu mai glumi." cand el insista, nu poti sa realizezi. te gandesti ca atunci ca un spirit legat de al tau moare, trebuie sa simti o ruptura in tine. cum poate muri asa fara sa anuntze?
de fapt, de ce spunem ca a murit? ce se intampla cand mori? ii vezi trupul intins in fata ta, nemiscat, dar tu il simti la fel de aproape. e langa tine si totusi, nu mai e....
e mort pentru ca el nu te mai simte.... e gata.....

bang bang you're dead

[din Ore si stari] II

-Acum ma faci sa rad si mai tare. Asa, ti-am dovedit ca eu sunt fericit, ma bucur de lucrurile minore ale vietii, zambesc si imi umplu sufletul de compania ta.

- Tu insa ignori un lucru: si eu am ras alaturi de tine, dar eu nu sunt fericit. Vezi ce se intampla cand te lasi convins de prejudecati ca asta e adevarul ? De ce te-ai oprit acum din ras ? De ce ai vrut sa stii ce am eu sa iti spun ? pentru ca te temi, te temi prea mult sa te lasi cuprins de fericire..... iti e frica de ceea ce ar putea urma. Oamenii devin adevarati, hmmm... nu e prea potrivit termenul acum, dar fie... devin adevarati abia atunci cand primesc fericirea deplina. Si tu nu ai facut asta acum.

- dar atunci ce a fost ce am simtit eu ?

- Tu ar trebui sa iti cauti raspunsul. Stiu doar ca eu, desi am ras ca si tine, nu am fost fericit. Am lasat o senzatie de ameteala sa ma patrunda. Fericirea e lucrul de care te temi.

- De ce sa ma tem de ea ?

- In primul rand, te temi pentru ca niciodata nu ti s-a permis sa fii fericit asa cum ai vrut. Te-ai nascut fericit, desi prima data ai plans. Copil, desi iti era foame si plangeai, erai pe deplin fericit caci nu cunosteai viata asa cum ti-au prezentat-o ceilalti. Mai apoi te jucai cu aprul mamei tale, sugeai, dormeai. Pentru tine asta era viata.

- Bine bine, treci la subiect.

- Cand ai ajuns cam pe la varsta cand parintii te lasa singur afara, in fata blocului, fericirea a icnetat sa iti vina pe deplin. Oamenii iti spuneau ca viata e grea, ca tu esti doar un copil si nu intelegi nimic. Iti vezi parintii chinuti de problema banilor, iar daca ar fi avut destui, ii vezi avari ori preocupati de aparente. Sa uitam de parinti acum. Cei din jur nu ne dau sansa de a fi fericiti, caci s-au obisnuit atat de mult in nefericirea lor incat le este teama sa iasa din aceasta stare, le e teama sa incerca ceva nou. Nu stiu cum vor reactiona, ce vor face. Si adevarul e ca au si motive : fericirea te transforma in om, devii incontrolabil, nu mai poti stapani nici macar un singur organ. Atunci detii totul in mod absolut. Si incepi sa te temi, e prea puternica starea asta pentru tine. Asta in cazul in care ai curaj sa icnerci fericirea, desi toti ti-au spus ca nu exista, desi toti ti-au interzis sa o incerci sau te-au mintit spunandu-ti ca doare.

- Deci, sa inteleg. Pentru tine fericirea absoluta exista ?

- Nu numai ca exista, dar e accesibila tuturor. Chestia e sa vrei. Doar ca oricat de infinita e vointa noastra, e tintuita la pat de prejudecati, de minciuni si obsesii. In al doilea rand, ceilalti te vor si pe tine nefericitii. Te vor asemenea lor. Caci un alt lucru de care se tem e diferenta, capacitatea ta de a fi mai bun, de a fi deasupra. Te vor nefericit, in starea de nefericire pe care ei ti-au indus-o automat. Asa esti cel mai usor de controlat, asemeni lor devii previzibil, programabil chiar. Oamenii se inscriu in limite ale spontaneitatii de care ei au invatat sa se foloseasca pentru a te controla.

pur si simplu sa ne gandim.....

sunt mandru sa fiu godrenist

Sa ne implicam in cresterea prestigiului liceului, sa ne cream uniforma, sa ne individualizam: liceu de renume, unul din cele 4 colegii nationale in vreme de rascruce, cu o istorie a evolutiei, pentru care ne mandrim lovindu-ne cu pumnul in piept si spune ca am invat in acea minunatie.
Colegiu atat de important incat nu i se poate lucra la exterior: cum sa distrugem arhitectura acestei capodopere artizanale? Cum Dumnezeu sa punem geam de termopan cand atata istorie ne canta zilnic prin crapaturi si var gri, monoton. Pana si unoforma i-a capatat culoare, facandu-ne sa devenim parte a decorului.
Si dupa ce am terminat liceul, ajungem intr-o oras, fara sa il caracterizam, mergem la universitate, studiem, in timp ajungem importanti. Ne intoarcem in liceu si spunem:"Sunt mandru sa fiu codrenist". Dar de ce? De ce atatea concursuri in care luptam pentru numele colegiului, de ce atata ura la olimpiade si examene in care ne aruncam ca hienele sa sfasiem "concurenta"?
Colegiul National Gheorghe Rosga Godreanu, asta vad ceilalti din nou, si eu pot sa afirma, fara mi se raneasca orgoliul: "Sunt mandra sa fiu godrenista". Da, sunt madra, pentru ca nu am facut nimic sa ajut la imbunatatirea imaginii.
Imaginea perfecta pe care ne-am facut-o despre noi si despre tot ceea ce ne implica ne-a orbit, obligandu-ne sa purtam ochelarii de cal. Ne vedem doar orgoliul, ne supraestimam. Suntem pur si simplu atropocentristi. De ce nu reusim sa analizam realitatea asa cum trebuie? Ne simtim extrem de deranjati cand altii de pocesc numele si nu intelegem cum pot sa greseasca atat de mult? Nu inteleg ca noi suntem Codreanu, liceu de prestigiu, cu renume, cu olimpici? Ei si? olimpicii sunt olimpici datorita lor, uneori datorita profesorilor, dar ce legatura are Codreanu?
Sa incetam din a face din tantar armasar, din a ne crede mult prea importanti si din a da vina pe ceilalti pentru greselile noastre. Da, sunt mandra sa fiu godrenista, pentru ca asta ma face sa inteleg ca nu suntem chiar atat de unici, de perfecti si de geniali incat sa ramanem in istoria liceelor. Suntem doar oameni si trebuie sa invatam sa traim asa

si tu te-ai indragostit?

[acesta e un mesaj pe care vreau de foarte mult timp sa il postez]

-Aa.. am inteles. si tu te-ai indragostit...
-Cum ti-ai dat seama?
-Eh, te tradeaza fata. asta conteaza mai putin. hai sa vad cum pot sa te ajut....

Cum mi-am dat de fapt seama? asta e simplu. de fiecare data cand o persoana se indragosteste se apropie de mine, imi devine foarte bun prieten, ma cauta cat poate de des sa ma salute, sa ma stranga in brate. vine s aimi povesteasca ultimele ciudatenii intamplate.. mai ca ai zice ca s-a indragostit de mine. partea proasta e ca uneori si persoanele de acelasi sex pateesc acelasi lucru.
nu inteleg: de ce devine lumea atat de atasata de mine cand se indragosteste? de ce toti considera ca eu sunt persoana care sa ii imbarbateze, sa ii asculte mereu si sa ii ajute? de ce toti se poarta dragutz cu mine numai cand iubesc pe altcineva? cand va veni si la mine un baiat pentru ca s-a indragostit de mine si nu de alta persoana?

cam acelasi lucru se intampla si cand se despart... vin la mine pentru consolare sau ca sa isi faca fostele prietene geloase.... hm.. m-am cam saturat de asta. adica, e un sentiment foarte dragutz sa te simti iubita, prietena, dar.... e doar un sentiment fals, la fel de fals ca sclipirea orbitoare a plumbului zgariat...

am nevoie de soare....

Ce insemna pentru tine visul?

Dupa parerea mea, un film extraordinar, care te face sa meditez asupra viselor: ce inseamna el, cat de mult conteaza sa iti urmezi visul, care sunt lucrurile ce te fac sa te simti intreg.

[sunt un varcolac si ma transform]

nuuuu.... tu cu luna ta stupida... mama ma-tii.... de ce a trebuit sa vii tocmai acum cu chestia aia nenorocita si alba... arrrrrrr......
stii prea bine ca eu iubesc soarele si doar el ma poate vindeca... luna noua.... ma transform... devin varcolac si nu mai pot fi facut responsabil pentur faptele mele.
numai din vina ta mi-am pierdut libertatea, sunt constrans sa ma conformez chemarii unui cerc gol de iubire rece.... tu.... de ce mi-ai facut asta?
nu ma mai iubesti? de ce m-ai lasat in prada lunii? de ce vrei tu sa musc si sa urlu, sa-mi creasca urechi si par pe fatza, o burta enorma si picioare in plus... caci stii tu, eu sunt un alt fel de varcolac.
pe mine nu ma afecteaza luna plina, ci luna aceasta noua, neagra, rece. eu nu ma transform in lup ce musca si contamineaza la randul sau pe altii, eu devin o creatura extrem de periculoasa: picioare in plus pentru a-mi da viteza, par pe fata pentru ca oamenii sa se simta dezgustati de mine, urechi lungi si ochi dulci. oamenii nu se tem de mine si se lasa muscati cu placere fara a sti ca fiecare muscatura data de mine ma slabeste, ma face sa imi pierd fiecare strop din soarele pe care mi l-ai picurat candva pe buze.
tuuuu..... luna rece ce esti! te bucuri de suferintza mea si nu inteleg de ce ai dat cu piciorul iubirii mele, de ce mi-ai ascuns soarele si m-ai lasat sa sufar, sa urlu in mine simtind cu ma transform....
nu mai sunt eu si ma doare.... e ca si cum intr-un trup prea mic sunt inghesuite obiecte prea grele, prea reci, preaaaaa maaari.
te urasc si cand voi deveni varcolac te voi musca cu toata puterea mea, cu ultimul strop, pentru a-ti aminti de tot soarele, de toata lumina, de toata iubirea. cred ca doar asa voi putea sa inving blestematia aia de luna.
porcarie ce ma va schimba definitiv pe 21.....

de ce soare?

Am primit azi o intrebare la care nu cred ca ma mai gandisem pana acum: ce ti-a venit tie sa zici ca te-ai indragostit de soare? de unde pana unde te joci tu cu el de-a v-ati ascunselea?

recunosc ca nu a fost vorba de nu stiu ce mare filosofie, ca soarele reprezinta ultima treapa a cunoasterii si ca el este ultimul punct de atins. aceste lucruri au venit apoi, le-am aflat in momentul in care am simtit cu adevar ca il iubesc.

ziua in care am simtit soarele a fost acum doi ani, cred ca eram in clasa a 10-a, intr-o zi de toamna, cand dupa mult timp a iesit din nou din nori.... mergeam la luiza, prin parc, si soarele a suferit fenomenul de difractie: l-am vazut printre frunzele caramizii, pe fetele copiilor din leagane, printre pietre si, din pacate, prin cosuri de gunoi si wc-uri ecologice. am inceput sa zambesc, eram prima data fericita.
i-am scos limba si mi-a raspuns, am inceput sa ne jucam (trebuie sa va zic ca soarele, mai mult ca oricare din noi are mare nevoie de un tovaras, caci e mereu singur si ne vedem mereu pe noi fericiti).
am zabovit mult pe drum, ascuncandu-ma dupa copaci de soare si iesind pentru a-i scoate limba. la sfarsit l-am sarutat.
cand am ajuns la luiza i-am spus ca m-am jucat de-a v-ati ascunselea cu soarele.....

cam asta e toata povestea ;))

Capitolul I ( Despartiri )

“Poarta mereu masca asta de om sigur pe sine si de neatins. I-am deschis poarta si nu a vrut sa intre. Si la urma urmei pentru ce sa intre?”

-Madlene, stiu ce gandesti acum si imi pare rau ca tu crezi asta despre mine. Iarta-ma ca sunt asa, dar te rog nu imi cere sa fiu altfel. Pentru ce vrei tu sa fiu asemeni lor, pentru ce vrei tu sa auzi acelasi vorbe seci si lipsite de valoare din gura mea? Madlene, fii ca mine, Madlene, accepta-ma asa cum sunt!

-Nu pot, nu pot, Luci, sa fac ce inima accepta si ratiunea respinge. Nu pot sa te inteleg, crede-ma. Tu esti altfel, tu nu ai nevoie de mine.Tu crezi ca ma cunosti, poate ai dreptate....Dar eu, Luci? Eu ce sa fac? Eu nu…nu….

Lucian, tu crezi ca exista cineva acolo sus, deasupra noastra?

-Bineinteles, scriitoarea acestei carti……

-De ce crezi ca e o scriitoare?

-Of, Madlene! Pentru mine nu conteaza daca e o scriitoare sau un scriitor. Dar am ales demult sa fie EA caci asa am vrut. Am ales o ea, caci pe EA o iubesc, caci la EA vreau sa ajung, caci EA este tinta mea. EA ma iubeste, EA te iubeste si ne iubeste. EA nu este o scriitoare rece si obiectiva, ce ne ghideaza ca niste marionete, ca niste papusi de carpe.

EA traieste odata cu noi, simte fiecare fior ce trece prin noi, este simultan eu si tu, o parte eu, o parte tu, iubeste si sufera ca noi si tinde sa uneasca cele doua parti rupte cu sete de mana nemiloasa a lui din ea. Madlene, ea, ca si noi, este doua ce vrea sa fie una, dar nu poate.

-Luci, stii….eu….eu nu pot…. nu vreau….. eu plec, dar poarta asta va ramane mereu deschisa pentru tine. Tu vei pleca, stiu asta, si nicicand nu vei trece la mine. Poarta e deschisa, dar eu iti zic adio, caci….e ultima data cand te vad. Adio, ratiune rece ! Adio !

Madlene?! Unde a disparut chipul meu de inger? Nu mai zambi! Nu te vad, dar zambetul tau imi da sperante vane, zambetul tau imi intuneca ratiunea…..

Madlene…. Nu ma mai poti auzi….aerul a incremenit…e negru….e rece…sunetul se stinge inainte de a se naste…… e abur, un abur negru ma impresoara, ma inveleste, ma sperie….. Madlene…fara tine….unde e culoarea?...unde sunt formele….pana si amintirea lor s-a sters din mine odata ce te-am pierdut

Am gresit….te-am lasat sa fugi…. Ce am rams eu acum? Un nimic caruia i s-a furat nimicul ce-l avea….un fir de praf ce fuge si trece prin fiecare om, prin fiecare gand…. Atat mi-a ramas acum…. Sa ascult, sa aflu, sa intreb….

Geniile isi mentin prezenta nu prin altii, prin urmasi, progenituri, care nu vor fi decat niste imitatii ieftine, ci prin ei insisi……… ……………………………………………………………………………………………