Am primit azi o intrebare la care nu cred ca ma mai gandisem pana acum: ce ti-a venit tie sa zici ca te-ai indragostit de soare? de unde pana unde te joci tu cu el de-a v-ati ascunselea?
recunosc ca nu a fost vorba de nu stiu ce mare filosofie, ca soarele reprezinta ultima treapa a cunoasterii si ca el este ultimul punct de atins. aceste lucruri au venit apoi, le-am aflat in momentul in care am simtit cu adevar ca il iubesc.
ziua in care am simtit soarele a fost acum doi ani, cred ca eram in clasa a 10-a, intr-o zi de toamna, cand dupa mult timp a iesit din nou din nori.... mergeam la luiza, prin parc, si soarele a suferit fenomenul de difractie: l-am vazut printre frunzele caramizii, pe fetele copiilor din leagane, printre pietre si, din pacate, prin cosuri de gunoi si wc-uri ecologice. am inceput sa zambesc, eram prima data fericita.
i-am scos limba si mi-a raspuns, am inceput sa ne jucam (trebuie sa va zic ca soarele, mai mult ca oricare din noi are mare nevoie de un tovaras, caci e mereu singur si ne vedem mereu pe noi fericiti).
am zabovit mult pe drum, ascuncandu-ma dupa copaci de soare si iesind pentru a-i scoate limba. la sfarsit l-am sarutat.
cand am ajuns la luiza i-am spus ca m-am jucat de-a v-ati ascunselea cu soarele.....
cam asta e toata povestea ;))
Un comentariu:
Deci asa te joci matale de-a v-ati ascunselea cu soarele...
Trimiteți un comentariu