de ce soare?

Am primit azi o intrebare la care nu cred ca ma mai gandisem pana acum: ce ti-a venit tie sa zici ca te-ai indragostit de soare? de unde pana unde te joci tu cu el de-a v-ati ascunselea?

recunosc ca nu a fost vorba de nu stiu ce mare filosofie, ca soarele reprezinta ultima treapa a cunoasterii si ca el este ultimul punct de atins. aceste lucruri au venit apoi, le-am aflat in momentul in care am simtit cu adevar ca il iubesc.

ziua in care am simtit soarele a fost acum doi ani, cred ca eram in clasa a 10-a, intr-o zi de toamna, cand dupa mult timp a iesit din nou din nori.... mergeam la luiza, prin parc, si soarele a suferit fenomenul de difractie: l-am vazut printre frunzele caramizii, pe fetele copiilor din leagane, printre pietre si, din pacate, prin cosuri de gunoi si wc-uri ecologice. am inceput sa zambesc, eram prima data fericita.
i-am scos limba si mi-a raspuns, am inceput sa ne jucam (trebuie sa va zic ca soarele, mai mult ca oricare din noi are mare nevoie de un tovaras, caci e mereu singur si ne vedem mereu pe noi fericiti).
am zabovit mult pe drum, ascuncandu-ma dupa copaci de soare si iesind pentru a-i scoate limba. la sfarsit l-am sarutat.
cand am ajuns la luiza i-am spus ca m-am jucat de-a v-ati ascunselea cu soarele.....

cam asta e toata povestea ;))

Capitolul I ( Despartiri )

“Poarta mereu masca asta de om sigur pe sine si de neatins. I-am deschis poarta si nu a vrut sa intre. Si la urma urmei pentru ce sa intre?”

-Madlene, stiu ce gandesti acum si imi pare rau ca tu crezi asta despre mine. Iarta-ma ca sunt asa, dar te rog nu imi cere sa fiu altfel. Pentru ce vrei tu sa fiu asemeni lor, pentru ce vrei tu sa auzi acelasi vorbe seci si lipsite de valoare din gura mea? Madlene, fii ca mine, Madlene, accepta-ma asa cum sunt!

-Nu pot, nu pot, Luci, sa fac ce inima accepta si ratiunea respinge. Nu pot sa te inteleg, crede-ma. Tu esti altfel, tu nu ai nevoie de mine.Tu crezi ca ma cunosti, poate ai dreptate....Dar eu, Luci? Eu ce sa fac? Eu nu…nu….

Lucian, tu crezi ca exista cineva acolo sus, deasupra noastra?

-Bineinteles, scriitoarea acestei carti……

-De ce crezi ca e o scriitoare?

-Of, Madlene! Pentru mine nu conteaza daca e o scriitoare sau un scriitor. Dar am ales demult sa fie EA caci asa am vrut. Am ales o ea, caci pe EA o iubesc, caci la EA vreau sa ajung, caci EA este tinta mea. EA ma iubeste, EA te iubeste si ne iubeste. EA nu este o scriitoare rece si obiectiva, ce ne ghideaza ca niste marionete, ca niste papusi de carpe.

EA traieste odata cu noi, simte fiecare fior ce trece prin noi, este simultan eu si tu, o parte eu, o parte tu, iubeste si sufera ca noi si tinde sa uneasca cele doua parti rupte cu sete de mana nemiloasa a lui din ea. Madlene, ea, ca si noi, este doua ce vrea sa fie una, dar nu poate.

-Luci, stii….eu….eu nu pot…. nu vreau….. eu plec, dar poarta asta va ramane mereu deschisa pentru tine. Tu vei pleca, stiu asta, si nicicand nu vei trece la mine. Poarta e deschisa, dar eu iti zic adio, caci….e ultima data cand te vad. Adio, ratiune rece ! Adio !

Madlene?! Unde a disparut chipul meu de inger? Nu mai zambi! Nu te vad, dar zambetul tau imi da sperante vane, zambetul tau imi intuneca ratiunea…..

Madlene…. Nu ma mai poti auzi….aerul a incremenit…e negru….e rece…sunetul se stinge inainte de a se naste…… e abur, un abur negru ma impresoara, ma inveleste, ma sperie….. Madlene…fara tine….unde e culoarea?...unde sunt formele….pana si amintirea lor s-a sters din mine odata ce te-am pierdut

Am gresit….te-am lasat sa fugi…. Ce am rams eu acum? Un nimic caruia i s-a furat nimicul ce-l avea….un fir de praf ce fuge si trece prin fiecare om, prin fiecare gand…. Atat mi-a ramas acum…. Sa ascult, sa aflu, sa intreb….

Geniile isi mentin prezenta nu prin altii, prin urmasi, progenituri, care nu vor fi decat niste imitatii ieftine, ci prin ei insisi……… ……………………………………………………………………………………………

o lume nebuna, ofticata....

urasc sa vad cum unii se chinui din rasputeri sa ma faca sa ma simt prost, sa ma oftic, sa ma supar.. care e rostul acestor lucruri?
depun prea mult efort in a face planuri, in a se face observati, aduna fortze, pierd nopti gandidu-se cum m-ar putea rani mai tare.... de fapt, aceste lucruri nu au cum sa ma atinga, nu ma fac decat sa rad de nebuneala lor, oameni care au uitat ca viatza nu are drept scop razbunarea, ca fericirea ta nu sta in a-i vedea pe altii mai nefericiti.
e amuzant la inceput sa ii vad cum ajung sa se oftice ei pentru ca planul lor nu da roade si asta ii face sa isi doreasca si mai mult sa ma raneasca....
si apoi, din amuzament ajung in meditatie, de fapt in nostalgie... ma doare sa vad oameni irosindu-si viatza gandindu-se la mine, dorind sa ma vada plangand...
daca asta vreti, o fac acum, dar vedeti apoi de vietile voastre nesuferite...

lasa-ti-am sa traiesc asa cum vreau si nu va mai chinuiti aiurea sa ma ranitzi... cel mai simplu mod de a o face sta chiar in fatza voastra si e prea simplu sa il bagati in seama....

de la un copil ce vrea sa va schimbe lumea...

ce se intampla de fapt cand iubesti?

nu, acest post nu vine ca sa explice cumva ce inseamna iubirea, ce simti cand iubesti sau alte chestii (nu sunt in masura sa raspund la intrebari), ci vrea sa ridice o noua intrebare.

cum ajungi sa iubesti? ca se intampla de fapt in tine de te face sa crezi ca ceea ce simti este cu adevarat iubire?

cand ajung doua persoane sa realizeze ca ceea ce simt si se petrece intre ei e dragoste? sau de ce cred ei asta?

mereu. peste noapte apar cupluri, fericite de realizarea lor: "noi suntem impruena si ne iubim!" da iubiti-va fratzilor, numai sa imi raspundeti la intrebare: "ce va faceti sa credeti ca iubiti?"


cum ajung de fapt doi oameni sa fie impreuna? cu un sarut, cu un teiubesc, cu un vreisafiicumine, o imbratzisare? ce le trebuie sa fie impreuna?

semnat,
un copil care vrea sa afle cum se schimba lumea

incercad sa aduc din nou o raza de soare pentru cei ce au nevoie de ea.... zambesc

atunci cand, dezamagit, crezi ca nimic nu mai are rost... frate... da-o-n colo de tristete.... cui ii pasa de ea?
avem nevoie de tine intreg, vesel din nou pe picioare! nu pot sa iti iau toate motivele pentru care esti trist si sa le car eu, dar pot sa iti zic: "esti fraier ca rememorezi scene care iti fac rau, esti fraier ca pui accent pe tot ce te doare.... incearca sa vezi in soare perfectiunea si nu petele ce le poate ascunde...."
"a, da... si nu uita ca orice ar fi, noi te iubim"
(ce ti-e si cu dragostea asta ;)) )

haai, zambeste!

copiii retardati se plictisesc repede :))

se pare ca la mine buna dispozitie vine o data cu nebunia....
mi-a tunat azi sa imi schimb culoarea parului. si cum, desigur, eu nu pot sa fiu copil normal, ca nah... fitze ( :))))) ) mi-am facut suvitza verde....
de ce copiii retardati nu au stare?...

se schimba totul atat de repede, e ca si cand ai pierde granulele de timp daca in fiecare secunda nu te-ai gandi sa mai faci ceva.
e bizar cum se imbina in unele momente pura nebunie, manifesteare printr-o stare de copil in continua miscare si stare de deznadejde, cand iti vine sa ii sinucizi pe altii...

sa lasam suvitzele verzi.. poate sa imi explice si mie cineva de ce in ultima vreme stare dragosteai a ajuns ceva de genu: eu te iubesc, de ce nu vrei sa am crezi??? o sa am sinucid pentru tine....
iubirea asta, falsa.....

va urma

[din ore si stari] I

Obisnuiam sa cred ca sunt eroul acestei lume, ca numai eu o pot salva, numai eu ii dau forta de a respira zi de zi, de a-si misca aripile moarte.... credeam ca nimeni nu poate misca daca eu nu invart rotita din spatele fiecarui mic robotel de plumb caruia ii spuneam simplu « prieten«.

Ce stupiditate, nu ? acum ma gandesc...la ce bun un erou daca nimeni nu are nevoie de el ? de ce ma numesc asa...ce fac pentru ei ? o da, stiu....le dau totul de-a gata...le pun in tava si ma las servit cu tot cu garnitura pregatita de mine.

Acum incep sa cred ca sunt ultimul om de pe pamant. Ultimul luat in consideratie cand vine vorba de a face ceva maret sau pur si simplu de a i se cere minunata si importanta parere, ultimul la iubit sau urat...nici macar asta nu pot sa castig din partea roboteilor : ura....nu simt nimic pentru mine...trec usor pe langa locul delimitat de gandurile mele, se uita cu scarba si imi zic : o sa iti rezolvam si tie problema, fii fara grija, costumatia ta va fi gata acusi....desi...nu s-a mai lucrat la ea. Dar la ce bun sa te grabesti tu, pentru ca oricum nu vei fi chemat pe scena. Lumea nu are ce sa vada din tine. Esti scarbos, odios....si pe deasupra idiot.

Desigur, nu imi vorbesc asa de direct pentru ca nu le merit adevarul plin de ura..... eu merit doar sa fiu ignorat.

Si acum sa ma mir de ce ma apuca furia si ma incearca sentimente nemaitraite.... turbezi, tipi, lovesti...si apoi plangi...totul sfarseste in plans : ura, iubirea, viata.

Furia e o boala fara leac....cat poti sa plangi ? o zi, doua...o saptamana, o viata....si tot simti cum cineva fuge dupa tine sa te prinda. Niciodata nu te va intrece, desi poate. Mereu te pandeste, iti surade prostesc si te prinde in primul moment in care respiratia te lasa....si atunci simti ca totul se intuneca, nu mai poti sa te tii pe picioare....

Nu lesini, caci nu iti permiti sa ramai inconstient intr-o lume careia nu ii apsa de tine. Esti singur si lupti chiar si impotriva ta, lupti impotriva bolii ce intra in tine, te chinui sa te ridici, sa repingi negrul ce il vezi peste tot. Asta e furia.....

Cand a gasit acel moment de slabiciune, de semiconstienta, iti intra in vene. Si apoi iti da putere, te face sa crezi ca daca urasti si lovesti in cei te ranesc cu acele cuvinte o sa te simti mai bine. O sa fii puternic, o sa fii ascultat.

Ce placut e cand esti furios ! nu mai plangi, nu razi....dar simti ca ai atat putere in tine...nu poti crede cum ti-ai ridicat capul din pamant, tinandu-te de burta si acum privesti spre lume cu ochi rosii...plansi de durerea fizica a lipsei respiratiei si de furie.

Te doare cand te prinde......puternic, in piept. Nu stiu de ce intra prin caile de respiratie. De ce tocmai atunci cand tragi mai mult aer in piept ca sa poti castiga un avans ea intra in tine. Cum te durea inainte....era fierbinte....un rug de fier te ardea pe fata, pe gat, pe piept, iti frigea mintea...nu stiai decat : fugi caci altfel vei muri.

Si ce placut e atunci cand intra in tine. E ca o gura placuta de aer. Ca si cum toata viata nu ai simtit decat feierbinte in tine, durere si dorinta de viata. Si apoi, brusc, ca o palma peste afta vine aer, rece ca gheata....si intra in tine...stinge focul....si aprinde flacara urii. Te ridici, respiri. Simti ca traiesti, mult mnai puternic decat atunci cand fugeai.

Si totusi, de ce inca te doare ? de ce simti ca ai fost tradat ? ah, da.... pentru ca, desi esti furios, nu poti uita cum te-au lovit. Mai mult, le simti palma peste fata si mai grea. Dar acum ai arma impotriva lor.

Ce dureros e sa zici : toti in afara de mine.

Si....de ce mai fugi de ea daca te ajuta atat de mult ? de ce ne impotrivim atat de mult acestui sentiment ? de ce daca furia ne da putere, viteza si viata....de ce sa mai fugim de ea ?

Sa traim in furie, in ura, sa ne omoram intre noi....... sa fim puternici, fiecare cu felul lui de a uri..... ce groaznic e. Toti in afara de mine....